Fostul premier Radu Vasile, decedat miercuri dimineaţă la ora 4:00, va fi înmormântat vineri la Cimitirul Bellu Catolic.
Fostul premier va fi înmormântat aproape de mentorul său Corneliu Coposu.
Radu Vasile a fost prim-ministru în perioada aprilie 1998 şi decembrie 1999, propus de PNŢCD. Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.
Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune căreia i-a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere.
De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE. Ultima apariţie publică a lui Radu Vasile a fost în emisiunea prietenului său Doru Braia "Talksok" la Naţional TV plus.
Radu Vasile a contribuit decisiv la vizita istorică în România a Papei Ioan Paul al II-lea în mai 1999. Fostul premier l-a convins pe vrednicul de pomenire PF Teoctist să accepte programul Papei, iar pe Emil Constantinescu, preşedintele României, să considere vizita Papei drept una ecumenică şi nu o vizită de stat.