Dascălul a coordonat instituţii de cultură timp de 14 ani şi scrie la publicaţii din judeţ. A scris prima carte axată pe cercetare istorică şi critică literară în 1980.
A a descoperit pasiunea pentru lectură încă din timpul claselor de gimnaziu. „Îmi plăcea să citesc literatură de aventuri, care era interzisă în acea perioadă. M-a atras lectura chiar dacă în casa părintească nu aveam decât o singură carte de rugăciuni“, povesteşte pietreanul.
Tot plăcerea de a citi l-a ajutat să-şi îndrepte paşii spre o profesie la catedră. Şi-a început cariera didactică în 1960, la Piatra Şoimului, însă a întrerupt timp de 14 ani activitatea dedicându-se vieţii culturale.
Timp de un an a fost directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamţ, iar alţi 13 ani a fost inspector în cadrul Comitetului de Cultură şi Arte. „A fost o perioadă extraordinară pentru că am organizat foarte multe saloane de carte“, îşi aminteşte scriitorul. Pietreanul a avut prilejul să organizeze în acea perioadă nenumărate manifestări dedicate cărţilor la care au fost invitaţi scriitori din întreaga ţară.
Fănuş Neagu, Valeriu Anania sau Zoe Dumitrescu Buşulenga sunt doar câţiva dintre cei care au fost prezenţi la saloanele de carte de la Piatra Neamţ. Printre realizările sale se numără şi organizarea anuală a evenimentului „Sadoveniana“, căruia i-a pus bazele în 1970. Astfel, a avut prilejul să cunoască nume importante în literatura românească şi recunoaşte că a fost plăcut impresionat de Zoe Dumitrescu Buşulenga. „M-a impresionat erudiţia ei şi naturaleţea cu care se purta cu cei din jur“, spune Tomşa.
Specializat pe cronici literare
A revenit în învăţământ în 1983 ca institutor la Şcoala Nr. 1 din Piatra Neamţ, iar mai târziu, din 1990 şi până în 2002, a activat ca profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cart