Cea mai puternică impresie mi-a lăsat-o prima ieşire din ţară, în ianuarie 1991. S-a întâmplat la Oslo, unde Regele Olav V murise cu o zi înainte, iar în faţa Palatului Regal zeci de mii de persoane din toată ţara s-au perindat timp de câteva zile cu flori, cu desene şi lumânări, plângând că şi-au pierdut regele. Eu veneam dintr-o Românie care abia scăpase de un dictator şi trecuse la epoca contestărilor politice vehemente, o ţară care îşi hulea propriul rege şi părea incapabilă să iubească pe cineva.
Articol din dosarul Prima ieşire din ţară, publicat în FP România nr.23 (iulie/ august 2011).
Am călătorit foarte mult în ultimii 20 de ani, din Statele Unite până în Indonezia, din Noua Zeelandă până în Mexic, din Kazahstan până în America Latină. Şi mult în Europa, două-trei zile, „cu treabă", aşa că ştiu bine multe aeroporturi. Abia în ultimii 6-7 ani am făcut şi ceva vacanţe, ca să ador şi eu Barcelona, Lisabona, Roma. Sunt prin excelenţă citadină, în vacanţe merg mult, vizitez, am nevoie să iau pulsul oraşelor şi al locuitorilor, intru în vorbă cu lumea de pe stradă, din magazine, restaurante, cu taximetriştii. Ma încântă să le descopăr obiceiurile, deliciile gastronomice. N-am nimic conservator în mine.
Am avut parte de câteva experienţe formidabile. Am fost şefa câtorva misiuni de observare electorală din partea Uniunii Europene, ceea ce mi-a permis să stau câteva săptămâni în unele ţări şi astfel, în interval de doi ani, am ajuns de la cel mai înalt lac navigabil din lume, aproape 4.000 de metri, Titicaca, din Bolivia, la al doilea cel mai adânc din lume, Tanganika, în Burundi, cu hipopotamii săi spectaculoşi. Crăciunul din 2008 l-am făcut pe malul lacului Titicaca, frumos de ţi se taie răsuflarea şi unde am mâncat, într-un fel de restaurant de zero stele, cea mai minunată sopita de quinoa (supă de quinoa).
Iubesc America Latină,
