Razboiul principiilor
Un vicepremier pus sub urmarire penala demisioneaza. Nu fiindca e suspectat de afaceri necurate cu statul, ci pentru ca – declara dumnealui la conferinta de presa organizata ad-hoc – nu poate sa-si duca la indeplinire planurile anuntate la intrarea in guvern, intre care se numara si protectia fiscala a IMM-urilor. De unde ar trebui sa intelegem ca, daca proiectul noului cod fiscal ar fi avut o alta infatisare, favorabila intreprinderilor mici, vicepremierul n-ar mai fi demisionat nici in ruptul capului, pentru ca n-ar fi avut motive temeinice sa o faca. Si ar trebui sa mai retinem ceva: anume ca proaspatul demisionar nu e un politician ca oricare altul, ci unul cu principii ferme, pe care nu e dispus cu nici un chip sa le calce in picioare. Ca intre respectivele principii nu figura si respectul neabatut al legilor in vigoare, e o chestiune de interes secundar.
Un sef de partid a fost aratat cu degetul in presa ca targuieste de la stat energie electrica pe un pret mic, dupa care o vinde intreprinderilor statului la un pret mai mare. Sigur ca o asemenea acuzatie nu putea ramane fara raspuns. Ca urmare, seful de partid organizeaza imediat o conferinta de presa, cu care ocazie condamna fara urma de echivoc acest tip de comert si adauga ca firmele sale sunt complet straine de el. De unde ar trebui sa intelegem ca distinsul barbat politic are principii solide, ce nu-i ingaduie sa coboare din sfera afacerilor cinstite intr-aceea a matrapazlacurilor. Numai ca, a doua zi, insusi ministrul de profil, om de casa al sefului de partid, recunoaste, cu jumatate de gura, ca una dintre firmele barbatului politic a facut, totusi, pe intermediarul intre stat si stat. Ceea ce ne sugereaza ca linia ce desparte binele de rau si adevarul de minciuna e atat de subtire si, in consecinta, de greu perceptibila, incat orice om de buna credinta
