Securiști şi turnători de tot soiul și-au făcut apariția în spațiul public, dând lecții de democrație și morală, erijându-se în patrioți, luptători în slujba binelui public și europeni din tată-n fiu.

Parcă niciodată nu au fost securiștii mai obraznici și mai ticăloși ca în acești ultimi cinci-șase ani. Știm că s-au îmbogățit la scurt timp de la revoluție, că parte din ma­rile afaceri și averi ale Ro­mâniei sunt făcute de ei, cu banii Securității, prin le­gături prea puțin cu­nos­cute încă cu fostele struc­turi, inclusiv cele ale par­tidului comunist. Știm că au penetrat toate ins­ti­tu­țiile statului, uneori după un plan bine pus la punct, alteori prin alianțe con­junc­turale cu politicienii. În­ce­tul cu încetul, au acaparat tot mai multă putere, diluându-se strategic în peisajul pes­triț al neterminatei tranziții și al „ca­pitalismului de cumetrie“. I-a carac­te­ri­zat însă, până la un punct, un soi de dis­creție. Pândeau de undeva din spatele con­turilor, al tranzacțiilor cu statul, al re­țe­lelor paralele de informații, sponsorizau partide, influențau politicieni prin verse și perverse metode. Într-un cuvânt, con­tro­lau. Rareori apăreau însă în media, își ve­deau tăcuți de consolidarea averilor și im­periilor. Un soi de precauție, de teamă re­miniscentă, îi ținea în planul secund al tu­multului public. Preferau zonele gri, clar­ob­scurul, luminii reflectoarelor. Mulți au reușit să-și piardă urma. Bulversarea va­lorilor nu-și spusese însă ultimul cuvânt. Ciclul completei maculări nu se încheiase. Era loc, așa cum se va vedea, de și mai mult rău.

A fost un punct, undeva între 2000 și 2004, când parte din acești securiști au ieșit la rampă. S-au reactivat. I-a obligat, e drept, și Legea deconspirării Securi­tății, activitatea tot mai consistentă a CNSAS. Foști ofițeri, turnători sau doar in­divizi care au gravitat în zona de interese a Securități