Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor a cerut astăzi în Parlament ca Iurie Reniță, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, să fie rechemat de urgenţă. Asta după ce diplomatul ar fi declarat într-un interviu că este român.
„Aşa-zisul ambasador la Bucureşti trebuie să fie retras. Iurie Reniţă s-a declarat cetăţean român. Interesele cui le reprezintă, ale moldovenilor sau ale românilor?", a întrebat deputatul comunist Sergiu Stati, citat de agenția Info-Prim Neo.
Parlamentarul a cerut ca vicepremierul Iurie Leancă, ministru de Externe, să explice în plenul Parlamentului dacă declaraţiile ambasadorului sunt o improvizaţie sau reprezintă politica Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
De 1 Decembrie, ambasadorul Republicii Moldova în România a oferit uninterviu pentru „România Liberă", în care a spus că vorbeşte limba română, iar părinţii săi s-au născut români, de unde vine şi apartenenţa sa etnică.
Citește și:
Scandal în Parlamentul Republicii Moldova de 1 Decembrie. Comuniștii: „Nu suntem în Senatul României!"
De 1 Decembrie, comuniștii moldoveni cer o lege antinazistă
Crimele nu au culoare! „Totalitarismul roșu și cel brun trebuie condamnate în egală măsură"
Cum au sărbătorit moldovenii Ziua românilor de pretutindeni
VIDEO Marius Lazurca, ambasadorul României la Chişinău: „Uniunea, formula modernă a Unirii"
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md