Doar 28% din ruşi vor ca preşedintele Vladimir Putin să mai conducă ţara după următoarele alegeri prezidenţiale, în 2018, scrie cotidianul rus Kommersant. Sursa: REUTERS
Potrivit sondajului, efectuat de centrul Levada, 55% din ruşi doresc un nou lider. Din aceştia, 14% se aşteaptă ca el să continue politica preşedintelui Putin, iar 41% (din care 57% locuitori ai Moscovei) vor un preşedinte care să “propună o altă soluţie pentru rezolvarea problemelor ţării".
Acest grup are numeroase critici la adresa preşedintelui actual: 44% apreciază că Putin trebuie să acorde mai multă atenţie justiţiei sociale; 41% sunt nemulţumiţi de faptul că “funcţionarii lui Putin au privatizat toată ţara"; 39% consideră că Rusia are nevoie de “un bărbat care sa fie capabil să elimine corupţia", iar 14% doresc restabilirea instituţiilor democratice şi punerea în aplicare a unui sistem de control social al guvernului.
Potrivit sociologilor, 24% din persoanele intervievate susţin, mai mult sau mai puţin, sloganele radicale “O Rusie fără Putin" şi “Putin trebuie să plece". Printre locuitorii Moscovei, “O Rusie fără Putin" este cel mai popular slogan, susţinut de 39% din participanţii la sondaj, scrie Kommersant, preluat de Agerpres.
Doar 15% din persoanele intervievate cred că alegerile prezidenţiale din 2018 ar putea fi câştigate de un om politic independent. Un procent de 16% cred că premierul Dmitri Medvedev va fi ales şef de stat, 19% se gândesc la un alt “succesor", iar 31% sunt convinşi că Putin va câştiga un nou mandat.