Sistemul capitalismului global şi globalizant îşi trăieşte ultimul secol de viaţă. Criza actuală este deopotrivă un simptom al cancerului ireversibil care a cuprins capitalismul mondial şi o dovadă că Uniunea Europeană, spaţiul politic şi economic în care este cuprinsă România, nu are capacitatea să dea viaţă principiilor în temeiul cărora a fost înfiinţată. Prima „soluţie“ adoptată de guvernele statelor cu democraţie capitalistă a fost acordarea de ajutoare financiare imense băncilor şi marilor corporaţii. Şantajul lansat de „staff“-ul instituţiilor marelui capital, adică de principalii vinovaţi pentru declanşarea crizei, a reuşit. Acest şantaj s-a bazat pe o logică aparent de necontestat, anume că efectele prăbuşirii unor mari bănci sau corporaţii – şomajul, falimentul micilor întreprinderi etc. – vor declanşa revolte sociale distrugătoare, iar societatea şi statul vor fi aruncate într-un haos care va distruge civilizaţia. Totuşi, „soluţia“ nu a rezolvat criza. Devenind acţionar majoritar prin fondurile alocate, statele au naţionalizat bănci şi companii importante, apoi, în câteva situaţii, acestea au fost – sau vor fi – privatizate la preţuri mult mai mici. Cine vor fi cumpărătorii? Aceiaşi indivizi care ieri au solicitat, umili, ajutor din partea statului. Speculatorii au folosit oportunităţile oferite de infuzia de capital făcută de state şi au reuşit lovituri spectaculoase la burse.

Însă criza s-a agravat. Popoarele plătesc acum preţul complicităţii lor cu marele capital. Vinovăţia este a tuturor. A marelui capitalist, speculatorul burselor şi al pieţelor de capital, individul care cu cinism hotărăşte destinele naţiunilor. A cetăţeanului de rând care s-a bucurat de sporuri salariale, de credite ieftine, de prime de vacanţă şi de felurite facilităţi fiscale fără să-şi pună elementara întrebare: cine produce banii pe care îi primesc? Banii au devenit virtua