Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infamul Pact Hitler–Stalin: reflecţii despre monştrii totalitari

Publicat in Revista22, marți 25 august 2009 ·

Hitler şi Stalin au simbolizat avansul cataclismic al religiilor politice salvaţioniste.

Pe 23 august s-au împlinit şapte decenii de la un eveniment care a deschis calea pentru atacul Germaniei naziste împotriva Poloniei, deci a inaugurat seria de agresiuni criminale care s-au soldat cu supremul carnagiu cunoscut până atunci de omenirea civilizată. Pregătit cu minuţie în tratative secrete derulate la Berlin, unde partea sovietică era reprezentată de ambasadorul Vladimir Dekanozov (unul dintre aghiotanţii şi confidenţii lui Lavrenti Pavlovici Beria), Pactul a fost semnat la Moscova, în prezenţa unui Stalin-Djugaşvili zâmbitor şi evident satisfăcut, de către ministrul de Externe al celui de-al Treilea Reich, Joachim von Ribbentrop, şi de către omologul său sovietic, Viaceslav Mihailovici Molotov. După ani de zile, în ale sale conversaţii cu scriitorul Felix Ciuev, nonagenarul Molotov a continuat să justifice nejustificabilul prin invocarea aşa-numitei raison d’etat. În fapt, Stalin a pariat pe colaborarea cu Hitler, fiind convins că ostilitatea faţă de democraţiile occidentale era un liant suficient de puternic pentru a face caduce divergenţele de ideologie. Eroarea lui Stalin a fost că a subestimat fixaţiile doctrinare ale lui Hitler, faptul că pentru acesta nimicirea „iudeo-bolşevismului“ era inseparabilă de politica spaţiului vital la Răsărit, deci de expansiunea „colonizatoare“ şi transformarea slavilor în sclavi. Vizita lui Molotov la Berlin, în august 1940, şi discuţiile cu Hitler l-au convins pe acesta că nu există cale pentru coexistenţa celor două imperii ideocratice. În timpul acesta, Anglia lupta singură, iar Vestul Europei capotase militar şi politic.

Întreg angrenajul propagandistic al celor două sisteme totalitare a fost pus în funcţiune pentru a justifica această alianţă care, doar cu o lună mai devreme, ar fi părut una contra firii. Era v

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 55 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°