Sezonul ligii a V-a la fotbal s-a încheiat, iar o echipă a demonstrat că îşi merită titlul de campioană, promovând în Superliga Vrancei după ce în play-off a obţinut patru victorii, un rezultat de egalitate şi a pierdut un meci. Euromania Dumbrăveni, grupare antrenată de Daniel Bănică, este alcătuită în majoritate din juniori care au trecut prin curtea clubului CSM Focşani. Echipa Euromania Dumbrăveni este susţinută financiar de Primăria Dumbrăveni, prin primarul Tîlvăr Valentin.
Lotul de jucători: portari: Crăciun Marius, Oprea Octavian, Velica Gigel; jucători de câmp: Tîlvăr Ionuţ, Tîrcă Liviu, Bratu Adrian, Bratu Gabriel, Drăghia Alin, Negoiţă Vlad, Aldea Marian, Panaitescu Marian, Suvac Marius, Tomşa Ion, Chetreanu Dragoş, Temelie Ionuţ, Mihăescu Adrian, Lera Laurenţiu, Preda Adrian, Bal-tag Vivian, Constantin Valentin, Catăna Cătălin, Cioacătă Costel. Antrenorul echipei este Bănică Daniel. „Mulţumesc domnului Tîlvăr Valentin pentru susţinerea acordată şi nu în ultimul rând suporterilor. De asemenea, mulţumesc întregii echipe, jucătorilor care au dovedit ambiţie, dăruire şi unitate“.
Sezonul ligii a V-a la fotbal s-a încheiat, iar o echipă a demonstrat că îşi merită titlul de campioană, promovând în Superliga Vrancei după ce în play-off a obţinut patru victorii, un rezultat de egalitate şi a pierdut un meci. Euromania Dumbrăveni, grupare antrenată de Daniel Bănică, este alcătuită în majoritate din juniori care au trecut prin curtea clubului CSM Focşani. Echipa Euromania Dumbrăveni este susţinută financiar de Primăria Dumbrăveni, prin primarul Tîlvăr Valentin.
Lotul de jucători: portari: Crăciun Marius, Oprea Octavian, Velica Gigel; jucători de câmp: Tîlvăr Ionuţ, Tîrcă Liviu, Bratu Adrian, Bratu Gabriel, Drăghia Alin, Negoiţă Vlad, Aldea Marian, Panaitescu Marian, Suvac Marius, Tomşa Ion, Chetreanu Dragoş, Teme