● Herta Müller, Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică, traducere de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas Fiction, 2011.
„Eu treceam în sat drept suspectă, şi propria-mi familie mă socotea nereuşită. Eram la oraş, aveam o mînă de prieteni buni, aparţineam de ei şi ei de mine. În oraş era asfaltul, şi conducea Partidul şi miliţia sa. Şi tot ce vedeai în jur era Stat. Şi foarte curînd statul acesta a ajuns să fie pe urmele tuturor prietenilor mei, şi pe urmele mele. Pentru nimicuri şi iar nimicuri, doar pentru că spuneam cu glas tare ceea ce ştia toată lumea – anume că statul ăsta se numeşte dictatură şi că este un eşafodaj făcut din suferinţă şi frică. Lucrul cel mai periculos la vorbit era să spui ce ştiau toţi. Cînd o făceai, te scoteau în afara legii, şi cine vorbise o dată, rămînea mereu în afara ei. Am fost mai întîi duşman în sat, iar apoi, la oraş, duşman pentru stat.“ În acest fragment dintr-o conferinţă se găseşte, reluată de altfel şi în alte părţi, fabula păcatului ideologic originar împotriva căruia se revoltă întreaga literatură a Hertei Müller, o literatură unde graniţele de gen, dar şi cele între formele de expresie, contează prea puţin, poezia, romanele, povestirile sau eseistica scriitoarei inspirîndu-se reciproc şi completîndu-se într-o operă-puzzle extrem, dar extrem de omogenă, atît stilistic, cît şi ideatic.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuCitind aceste optsprezece conferinţe, eseuri, prelegeri sau discursuri (inclusiv cel de la Academia Nobel) pe care scriitoarea le-a ţinut/scris în perioada 1995-2010 ai fi tentat să le împarţi în două mari categorii: politice şi poetice, cu substrat biografic; numai că la Herta Müller politicul se exprimă cu mijloace şi imagini suprarealiste, aşa cum poeticul are rădăcini politice. Ficţiunea, biografia şi lirismul
