Un perete cu icoane veghează subsolul casei din localitatea Burke, din apropiere de capitala americană, în care Andrei Calciu îşi fabrică singur muniţia. Ţintuite în peretele alb, stau vreo 20 de icoane de toate dimensiunile, printre care sînt intercalate şi crucifixe. „Camera armelor“ – după cum îi spune Andrei încăperii – e fără lumină naturală, după tiparul multor case americane, care utilizează ca spaţiu de lucru sau de locuit ceea ce, la români, ar deveni loc de depozitat vin şi cartofi.

Andrei cumpără cartuşe de la licitaţii şi, după aceea, le depozitează în două găleţi portocalii şi o ladă albă. Sutele de tuburi aurii adunate astfel strălucesc ispititor cînd românul – stabilit de aproape 30 de ani în Statele Unite – aprinde lumina în încăpere. Fiecare cartuş în parte e luat şi introdus într-un fel de presă de culoare roşie, cocoţată pe nişte picioare lungi. Prin apăsarea unei manete cu o bilă neagră la capăt, este înlăturată vechea capsă a tubului. Capsa detonantă e un fel de căpăcel din dosul cartuşului, care produce aprinderea prafului de puşcă. În alte două faze ale procesului prin care obiectul capătă o nouă viaţă, aceeaşi maşinărie îi redă rotunjimile necesare. La final, Andrei Calciu ridică în dreptul ochilor mei un cartuş abia salvat şi îl pune în paralel cu unul care nu a trecut prin prelucrare, pentru a vedea diferenţa dintre ele. Cel neprelucrat e puţin deformat.

De pe un raft, el ia apoi un borcan negru de plastic, asemănător cu recipientele pentru dozele mari de multivitamine. Sub capac e un sigiliu argintiu, pe care trebuie să-l rupă. Aşa văd, pentru prima dată, praf de puşcă. Arată ca resturile fine de metal de după o operaţiune de pilire.

Pentru a introduce în cartuş cantitatea potrivită de praf de puşcă, el foloseşte un fel de pîlnie, tot roşie, de dimensiuni reduse, care are un sistem precis de dozare. Glonţul – adică pro