Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Tiberiu Butnaru duce în spate cea mai grea zonă de proximitate

Publicat in Adevarul, vineri 11 iunie 2010 ·

Disciplina din Poliţie i s-a potrivit ca o mănuşă şi de şapte ani lucrează la Poliţia de Proximitate având în subordine una dintre zonele aglomerate ale oraşului.

I-a plăcut să respecte legea şi să-i respecte pe cei din jurul său. A lucrat o perioadă la Biroul de Ordine Publică, a fost sectorist, apoi şef de zonă pe Regiunea Centrală, iar din 2003 a îmbrăcat haina de poliţist de proximitate.

Mărturiseşte că la început nu ştia ce implică meseria de poliţist de proximitate, dar pe parcurs a înţeles că datoria sa este să fie alături de cetăţeni, să fie în mijlocul lor atunci când aceştia au nevoie cu adevărat de un sprijin.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept, convins fiind că este drumul cel mai bun de urmat. „Am considerat că această facultate este potrivită pentru meseria pe care o practic", spune Tiberiu Butnaru.

Agentul de poliţie răspunde de zona cinci din oraş, cea cuprinsă între bulevardul Dorobanţilor, strada 1 Decembrie 1918 şi bulevardul Independenţei, până la Dunăre.

În fiecare dimineaţă până la ora 10.00, la Poliţia Municipiului, Tiberiu Butnaru este pregătit să-i ajute pe brăileni în rezolvarea problemelor lor, la camera 13. De asemenea, de luni până vineri poliţistul are program la punctul de consiliere de la Piaţa Concordia, între orele 12.00 - 13.00, iar marţi şi joi şi dupăamiază, între 16.00 şi 18.00.

Infracţionalitate ridicată

Zona pe care o are în grijă Tiberiu Butnaru este una dintre cele mai aglomerate, pe aici trecând oameni din toate colţurile oraşului. „Infracţionalitatea este mai ridicată, dar majoritatea autorilor nu sunt din această zonă, ci din alte cartiere. Foarte puţini dintre cei care săvârşesc infracţiuni în acest perimetru locuiesc aici", explică poliţistul.

Aglomeraţia aduce cu sine o diversitate de cazuri, o parte dintre acestea neavând legătură cu activitatea desfăşurată de către Po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 13 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°