Potrivit medicilor, peretele care desparte cele două fose nazale este „fără cusur” numai la două persoane din o sută. Cu toate acestea, în cazul celor care au deviaţie de sept, intervenţia chirurgicală se recomandă doar atunci când apar probleme de respiraţie.

Deviaţia de sept reprezintă deformarea peretelui care desparte cele două fose nazale. În mod normal, acest perete, numit sept, este foarte sensibil, deoarece este format din câteva oase foarte subţiri şi dintr-un cartilaj pătrat, şi se întinde de la piramida nazală până la orificiile prin care se face trecerea de la nas la rinofaringe. Rolul său este de a susţine nasul şi de a direcţiona fluxul de aer inspirat. Cele mai multe persoane au septul deviat, însă multe dintre ele depistează acest lucru întâmplător. Iar un procent şi mai mare nu descoperă niciodată.

Din ce cauză apare

Modificarea de poziţie a septului nazal se produce fie congenital, fie posttraumatic. Unele persoane se nasc cu deviaţie de sept, deoarece oasele din care este format septul se dezvoltă mai repede decât chenarul dur în care sunt încadrate şi, prin urmare, se încovoaie pentru a se încadra în acest chenar. În ceea ce priveşte factorul posttraumatic, acesta este, în cele mai multe cazuri, trecut cu vederea, însă efectele apar mai târziu. De exemplu, loviturile de la nivelul nasului în urma cărora apare sângerarea determină în proporţie de 95 la sută deviaţia septului, deşi pe moment nu apar probleme. Medicii spun că modificarea septului poate fi depistată chiar şi după 10-20 de ani, deoarece mucoasa suferă transformări în timp.

Atenţie la otite!

În mod obişnuit, inspirăm pe nas şi expirăm pe gură, deoarece fosele nazale au capacitatea de a umidifica şi de a încălzi aerul care ajunge în plămâni. Însă atunci când nasul este înfundat, aerul pe care îl inspirăm nu mai este filtrat şi ajunge rece la laringe, îmbolnăv