Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Dragomir, decizie amânată în dosarul de corupţie. DNA a cerut pedeapsă cu închisoare

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 octombrie 2012 ·

O hotărâre în cazul lui Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal se va lua peste câteva zile. Dragomir va afla dacă va fi achitat definitiv pentru fapte de corupţie sau dacă se va duce la închisoare, aşa cum au cerut procurorii DNA. Anchetatorii îi mai vor după gratii şi pe fiul liderului LPF, Bogdan Dragomir, pe şoferul LPF, Florin Bădiţă şi pe fostul preşedinte al clubului Naţional, Gino Iorgulescu. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Curtea Supremă urmează să ia o decizie definitivă în acest dosar în zilele următoare. Procurorul DNA a arătat a arătat în urmă cu o săptămână, că Tribunalul şi Curtea de Apel i-au achitat în mod greşit pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi pe Gino Iorgulescu, pe motiv că probele acuzării nu dovedesc faptele imputate, şi a cerut în consecinţă condamnarea celor doi la pedepse cu executare.

Procurorul a arătat că Tribunalul Bucureşti a apreciat că probatoriul este insuficient pentru dovedirea acuzaţiilor, subliniind că această argumentaţie a instanţei este nejustificată, întrucât probele dovedesc corupţia şi spălarea de bani de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar. Totodată, procurorul a precizat că documentele Gărzii Financiare, dar şi ale altor instituţii, dovedesc acţiunile celor patru.

„Problema” Viorica Costiniu

În legătură cu decizia de menţinere a achitării date de Curtea de Apel Bucureşti, procurorul DNA a arătat că din completul de judecată a făcut parte şi magistratul Viorica Costiniu, "care avea o problemă foarte mare privind incompatibilitatea". Procurorul a precizat că acest judecător ar fi trebuit să se abţină de la judecarea acestei cauze şi că DNA nu putea să recurgă la procedura recuzării, nefiind parte în cauză. "Costiniu face afirmaţii nejustificate. Noi niciodată nu am spus că Dumitru Iacob este cel mai credibil martor. Trebuie să observaţi că şi instanţele pot comite erori",

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 17 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 2 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 31 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 5 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°