Până la urmă, care să fie diferența dintre Nicolae Ceaușescu și Traian Băsescu, dacă ne gândim la cazul Arafat? Ar fi una.

Geniul Carpaților dădea de pământ în ședințe secrete cu cei care îndrăzneau să ridice obiecții. Actualul președinte își pune la punct oponentul în direct și la oră de vârf. Dar ce se află dincolo de acest exercițiu de tranaparență?

Măcar atâta lucru știm: România are nevoie ca de aer de o reformă profundă a sistemului de sănătate. Cel puțin, să ne fie clar ce servicii medicale ne putem permite să "achiziționăm", în baza asigurării minime obligatorii. Și cât ar trebui să plătim, în sistemul asigurărilor suplimentare, pentru a avea parte de o îngrijire cumsecade.

Problemele, însă, de aici încep. Proiectul postat de Ministerul Sănătății, dar elaborat de o comisie prezidențială, suportă nenumărate discuții. Și era de așteptat, fiindcă introducerea asiguratorilor privați nu e o chestiune ușor de acceptat de către mulți și, în orice caz, trebuie bine pregătită.

Avantajul pentru noi toți ar fi că, în sistemul privat, banii de sănătate ar putea fi mai judicios gestionați. Asiguratorii nu vor mai fi dispuși să plătească pentru cheltuieli extravagante în sistemul spitalicesc, nu vor mai permite ca banii asiguraților să fie drenați de diverse grupuri. Toate acestea ar însemna pierderi pentru companiile de asigurări. În acest conflict dintre asiguratori și operatorii din sistem, am fi de partea asiguratorilor.

Însă marea întrebare este dacă, în dorința de a-și mări profitul, aceiași asiguratori nu vor acționa și împotriva noastră și nu vor pune la cale tot felul de stratageme pentru a plăti cât mai puțin. Cu alte cuvinte, să nu cumva să plătim - și nu puțin - pentru polițe de sănătate, dar să ne trezim că nu fuseserăm asigurați exact pentru ceea ce ne doare. Pe de altă parte, cât de mult se pot reduce costuril