Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cutremur ar produce pagube de 5 miliarde euro

Publicat in Romania Libera, marți 11 octombrie 2011 ·

Toate locuinţele din România valorează 100 miliarde euro, potrivit PAID.

Pierderile pe care le-ar provoca în sectorul rezidenţial un cutremur similar celui din martie 1977 ar putea ajunge la 4,8 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a locuinţelor la nivel naţional este estimată la 105,6 miliarde de euro, potrivit unor studii citate de PAID. „Expunerea rezidenţială totală în România este estimată la 105,6 miliarde de euro, din care valoarea locuinţelor din mediul urban depăşeşte 60 miliarde de euro. Valoarea expunerii rezidenţiale în Bucureşti este estimată la peste 12 miliarde de euro. Potrivit ultimelor studii realizate de experţi internaţionali, pierderea modelată în sectorul rezidenţial, în cazul unui eveniment similar celui din 1977, se ridică la 4,8 miliarde euro la nivel naţional", a declarat luni directorul general al PAID, Marius Bulugea, prezent la Forumul Internaţional al Riscurilor Catastrofale, organizat de XPRIMM.

Datele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) arată că, la 6 octombrie, numărul poliţelor obilgatorii în vigoare se ridica la 789.096 de contracte, cu un ritm mediu de subscriere diminuat semnificativ după data de 4 august. Proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă (A sau B), între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe este situată între 10.000 şi 20.000 de euro.

„Un număr de 479.378 de poliţe au fost încheiate pentru locuinţe din categoria A, iar diferenţa de 309.718 revine celor din grupa B", a spus Bulugea. El a amintit că, pentru protecţia optimă a portofoliului, PAID beneficiază de un program de reasigurare de tip excedent de daună, care acoperă portofoliul societăţii pentru o valoare de 300 milioane euro; suma fiind mai mult decât acoperitoare pentru poliţele valabile gestionate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 51 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum 58 minute
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Joe Biden face prima sa vizită de stat în Franța. Va participa și la comemorarea Debarcării în Normandia, din 6 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Statelor Unite face prima sa vizită de stat în Franţa. Joe Biden va fi la Paris în 8 iunie la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, a anunţat joi, 30 mai, preşedinţia franceză, conform AFP. Vizita va fi precedată de comemorarea a 80

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°