După instaurarea dictaturii lui Lenin, acesta a visat să extindă incendiul revoluţionar în Europa, apoi în întreaga lume. Acest vis răspundea, întâi şi întâi, faimoasei devize „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" din Manifestul partidului comunist al lui Marx.
Visul comuniştilor corespundea şi unei imperioase necesităţi: revoluţia bolşevică nu se putea menţine la putere şi dezvolta dacă nu era protejată, susţinută, reluată prin alte revoluţii în ţările cele mai avansate - Lenin se gândea mai ales la Germania, cu proletariatul său foarte organizat şi formidabilele sale capacităţi industriale. Această necesitate conjuncturală s-a transformat curând într-un veritabil proiect politic: „revoluţia mondială".
Înfrângerea Germaniei imperiale şi a Austro-Ungariei a provocat în Europa un cutremur politic însoţit de un enorm vârtej revoluţionar. În Germania, încă înainte de capitulare, se răscoală flota de război. În decembrie, 1918, Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht, în fruntea grupului Spartakus, părăsesc Partidul Social-Democrat şi fondează Partidul Comunist German. În ianuarie 1919, spartakiştii declanşează la Berlin o insurecţie, înăbuşită imediat de guvernul social-democrat.
„Republici sovietice" în Germania
Au fost instaurate „republici sovietice", întâi la Bremen, apoi în Bavaria. Pot fi considerate aceste „republici ale Consiliilor" (în sensul de „sfaturi" - soviete) apariţii spontane? „Modelul" exista de cel puţin un an: statul creat de Lenin. La fel şi ideologia, ca şi modul de acţiune. Oricum, au fost efemere, marcând totuşi începutul unui şir de revoluţii de esenţă comunistă. Primul stat după Germania unde s-a aplicat formula Kominternului a fost Estonia, invadată la 18.11.1918 de două divizii ale Armatei Roşii, în furgoanele căreia au sosit şi membrii unui guvern comunist, alcătuit în Rusia sovietică. Trupe