Japonezii scot la vânzare, pe piaţa second hand, autoturismele iradiate în urma exploziei de la centrala nucleară de la Fukushima. Dealerii au încercat iniţial să ducă maşinile în Rusia, însă au fost întorşi la vamă şi le-au scos la vânzare în Japonia, schimbându-le, în prealabil, plăcuţele de înmatriculare, scrie NBC.
Iniţial, maşinile aflate în zona centralei nucleare de la Fukushima urmau să fie casate. Mai mulţi dealeri au furat aceste maşini cu intenţia de a le vinde peste graniţă, însă au fost întorşi din drum când autorităţiile vamale au descoperit că vehiculele erau iradiate. Peste 700 de maşini au fost în această situaţie.
O dubiţă, descoperită iniţial cu un nivel de radiaţii de 110 microsieverţi pe oră, a fost vândută de către unul dintre dealeri, acesta motivând că avea nevoie de bani. "Am încercat să o decontaminez după ce am aflat care este nivelul radiaţilor, am curăţat filtrul de aer condiţionat, ştergătoarele şi pneurile, însă acesta nu a scăzut sub 30 de microsivierţi pe oră", a mărturisit vânzătorul. Limita maxim admisă este de 0,3 microsieverţi pe oră.
Japonezii scot la vânzare, pe piaţa second hand, autoturismele iradiate în urma exploziei de la centrala nucleară de la Fukushima. Dealerii au încercat iniţial să ducă maşinile în Rusia, însă au fost întorşi la vamă şi le-au scos la vânzare în Japonia, schimbându-le, în prealabil, plăcuţele de înmatriculare, scrie NBC.
Iniţial, maşinile aflate în zona centralei nucleare de la Fukushima urmau să fie casate. Mai mulţi dealeri au furat aceste maşini cu intenţia de a le vinde peste graniţă, însă au fost întorşi din drum când autorităţiile vamale au descoperit că vehiculele erau iradiate. Peste 700 de maşini au fost în această situaţie.
O dubiţă, descoperită iniţial cu un nivel de radiaţii de 110 microsieverţi pe oră, a fost vândută de către unul dintre dealeri, acesta motivâ