Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Bucicani, satul cu trei oameni (galerie foto)

Publicat in Adevarul, miercuri 5 august 2009 ·

Oamenii se plâng că au fost uitaţi de toţi de ani buni. Zilnic stau în poartă, doar, doar vor zări fiinţe dragi, care să vină să îi viziteze. (GALERIE FOTO) Casele lor sunt îmbătrânite, la fel ca şi chipurile. La Bucicani, undeva la 22 de kilometri de Craiova, timpul a stat în loc, viaţa a luat un alt curs. Cei trei săteni nu ştiu ce înseamnă să trăieşti în secolul vitezei.Dacă întrebi localnicii din Predeşti cum faci să ajungi la Bucicani, toţi te întreabă ce cauţi acolo. Acolo nu mai stau decât trei persoane şi toate sunt trecute de prima tinereţe.

De cum pui piciorul în micul lor univers, dai de o altă lume. Oamenii te primesc la poartă şi în casele lor cu zâmbetul pe buze. Primul lucru care le vine în minte să te întrebe este dacă s-a mai făcut ceva nou prin comuna de care aparţin şi dacă cineva le va face şi lor un drum pietruit, să nu mai fie nevoiţi să meargă pe câmp kilometri buni pentru a ajunge la şoseaua principală.

Ana Bărătilă, de 83 de ani, este primul localnic ce ne-a ieşit în cale. Am aflat că a venit la Bucicani urmându-şi marea dragoste, pe soţul său. Îşi aminteşte că a trăit clipe frumoase aici, mai ales că zona este una pitorească. În tinereţea sa, oamenii mişunau în sat, spune ea, ca furnicile, dintr-o parte în alta. „Alte vremuri atunci. Eram mulţi aici. Mamă, de 15 ani am mai rămas doar noi trei aici: eu, fiul meu şi naşa noastră. Am avut ocazia să vând şi să mă mut în Predeşti, dar ce rost avea? Eu aici m-am obişnuit. Ştiu rostul lucrurilor, am păsări, doi purceluşi şi o văcuţă. Am grijă de ele ca de ochii din cap. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am avut nevoie de medicamente. Sunt sănătoasă, cred că natura mi-a făcut bine“, povesteşte zâmbind bătrâna.

Citeşte în „Adevărul de Seară“, de astăzi povestea pe larg a celor trei oameni din satul Bucicani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 22 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 23 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 28 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°