Funcţionarii publici ar putea fi eliberaţi din funcţie, chiar dacă sunt în concediu medical sau de maternitate, ei nemafiind protejaţi prin noua Lege a funcţionarului public intrată în dezbatere de ieri.
Acest lucru va fi posibil numai "în situaţii temeinic justificate". Astfel, potrivit poiectului de act normativ, după intrarea în vigoare a modificărilor la Statutul funcţionarilor publici va fi abrogat articolul 36 din Legea 188/1999, potrivit căruia "în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză".
Pe de altă parte, articoulu 96 al legii ar urma să fie modificat complet. Acesta va avea trei puncte " (1) Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză; (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţii temeinic justificate, determinate de reducerea unor atribuţii ale instituţiilor sau autorităţilor publice, funcţionarul public va fi eliberat din funcţia publică, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 99. şi (3) În cazul în care o instituţie sau autoritate publică nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor funcţionari publici, conducătorul instituţiei sau autorităţii publice va dispune demararea procedurilor prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b)-e)".
SONDAJCredeți că este corect ca funcționarii publici să poată fi concediați și în timpul concediului de maternitate sau medical, așa cum propune un proiect al guvernului?Da Nu Nu știu/ Nu răspund Rezultate
Cursurile de perfecţionare, fără finanţare de la stat
Proiectul de lege, care a fost postat în dezbatere publică pe pagina d