"Bă, Ceaşcă ăsta a înnebunit de tot, fir-ar mama lui a dracu' de paranoic. Dar las' că nici nevastă-sa nu-i mai teafără. Aia măcar a fost nebună dintotdeauna." Vorbe pline de năduf, care începuseră să se audă, din ce în ce mai des, în ultimele luni ale "Epocii de Aur". Dar, în acelaşi timp, şi Ceauşescu însuşi afirma adeseori că doar nebunii nu cred că socialismul este cea mai bună şi cea mai dreaptă orânduire din istoria omenirii.
Două opinii aflate la extremele unui soi de folclor care, pe atunci, făcea din ce în ce mai des trimitere la psihiatrie. Pe de o parte, la psihiatria "lor". Dar pe de altă parte, la cea a poporului obligat să participe de voie, de nevoie la construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Ştim cu toţii ce credeam despre "nea Nicu" şi despre "Leana". Dar oare noi, oamenii obişnuiţi, poporul muncitor cum stăteam din punct de vedere al sănătăţii mintale? Este o întrebare pe care atunci, la fel ca şi acum, ne-o punem foarte rar. O întrebare probabil neplăcută, al cărei răspuns poate fi dat doar de specialiştii care au muncit în acest domeniu al sănătăţii publice.
STUDII ŞI ANALIZE PSIHIATRICE
Astăzi, prof. dr Radu Mihăilescu este directorul medical al Spitalului de psihiatrie "Al. Obregia". Conform spuselor sale, a început să lucreze în acest domeniu încă din anul 1983. De atunci şi până în 1995 a participat la diverse studii de specialitate, deosebit de complexe, care au fost derulate în cadrul singurului institut de cercetare specializat în acest domeniu. Iar în 1989 acumulase deja o experienţă deosebit de vastă. Experienţă care îi permite acum să vorbească obiectiv despre starea de sănătate mintală a românilor de acum douăzeci de ani, cu puţin timp înainte de încheierea Epocii de Aur.
La o analiză sumară am putea crede că acum două decenii bolile psihice erau deosebit de frecvente. T
