Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bute i-a dat KO lui Miranda

Publicat in GAZETA de SUD, luni 19 aprilie 2010 ·

Pugilistul român Lucian Bute şi-a apărat cu succes pentru a cincea oară titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, într-o gală disputată la „Centre Bell" din Montreal, pe Edison „Pantera" Miranda. Gălăţeanul a avut o evoluţie perfectă, a dominat şi a câştigat primele două reprize, iar în cea de-a treia a reuşit să-l pună la podea pe columbian, acesta nemaiputând continua meciul. „Mister KO" i-a „aplicat" lui Miranda un upercut de stânga în bărbie, boxerul gălăţean fiind declarat învingător în minutul 1 şi 22 de secunde din repriza a treia, spre bucuria celor 13.682 de spectatori, printre aceştia numărându-se şi părinţii pugilistului nostru, Ştefan şi Maricica. „Lucian Bute, un uriaş. Este clar, evident şi dovedit. Lucian Bute face parte din elita mondială în categoria sa. Victoria în faţa lui Miranda a fost aşteptată şi prevăzută de experţi. Dar cine ar fi prezis un KO atât de rapid? Şi cu un upercut? Bute este un mare sportiv. Este, de asemenea, şi o persoană cu un caracter frumos. Pentru prima dată, el a boxat sâmbătă seară în faţa părinţilor săi. Mama sa şi-a ascuns privirea pe durata întregii lupte. A ratat lovitura câştigătoare", a scris reputatul jurnalist canadian Rejean Tremblay pe site-ul cyberpresse.ca, citat de Prosport. „Asta pregătesc de două luni“ La finalul întâlnirii cu Edison „Pantera" Miranda, Lucian Bute a afirmat că este foarte bucuros de KO reuşit, mărturisind că tactica sa a fost perfectă. „Am muncit mult pentru această luptă. Asta am pregătit de două luni cu antrenorul meu, am convenit că vom începe în forţă, am lucrat mult la upercut. L-am atins de două ori pe Miranda, a încercat să arate că nu e rănit, dar am văzut în ochii lui că e rănit şi atunci am simţit că îl pot face KO. Nu a fost o lovitură întâmplătoare. Sunt capabil să mă bat cu oricine. Sunt cel mai bun boxer la semimijlocie. Mul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum 33 minute
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°