Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai importante momente ale turismului românesc în 2010

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 ianuarie 2011 ·

RETROSPECTIVĂ Am fost mai puțini pe litoral, hotelierii au avut încasări mai mici, însă ne-am rezervat din timp vacanțele și am câștigat un brand de țară, fie el inaugurat cu scandal. Sursa: EXCLUSIV EVZ

1 /.

Una peste alta, 2010 nu a fost un an foarte prost pentru turismul românesc. Nu a început în forță, ce-i drept, însă programele speciale create de patronatele din turism (early booking, vacanță la țară, o săptămână la munte sau decada balneară) au reușit să păstreze acest domeniu pe linia de plutire.

"A fost un an oarecum mai bun pe alocuri decât 2009. Însă, românii și-au micşorat bugetele de vacanță, achiziționând astfel pachete mai ieftine, opționale mai puține, ceea ce per ansamblu, chiar dacă n-am stat prost la numărul de turişti, încasările au fost mai mici", spune Ciprian Enea, consultant pe turism al Best Tourism.

Iei vacanţa azi, pleci peste două-trei luni

Programul care a ajutat cel mai mult la revigorarea turismului a fost cel de înscrieri timpurii. Potrivit lui Traian Bădulescu, consilierul pe turism al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), 10-15% din vânzările de sejururi au fost efectuate prin acest program.

"Dacă în 2009, au fost achiziționate astfel 30.000 de vacanțe, anul acesta peste 50.000 de sejururi au beneficiat de reducerea aplicată înscrierilor timpurii. Valoric, încasările pe turism intern, de pe urma acestui program, s-au ridicat la 40 de milioane de lei (9,3 milioane de euro)", declară Bădulescu.

Ținând cont că peste un milion de români și-au cumpărat vacanțe în străinătate, 100.000-150.000 dintre aceștia au plecat în Grecia, Turcia sau Bulgaria prin programul early booking.

De la Land of Choice la Explore the Carpathian Garden

Dacă în 2009 am avut parte de lansarea campaniei de promovarea a României, ca destinaţie turistică – "Romani

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°