Comisia Europeană a considerat luni că este puţin probabil ca viitoarea deblocare a fondurilor în favoarea Greciei să intervină înainte de luna septembrie, în timp ce troica trebuie să revină la Atena în cursul acestei săptămâni pentru a evalua stadiul reformelor, relatează AFP.
''Comisia este încrezătoare în faptul că o decizie privind plata următoare va avea loc într-un viitor apropiat, chiar dacă este puţin probabil ca aceasta să intervină înainte de luna septembrie'', a declarat într-o conferinţă de presă Antoine Colombani, unul dintre purtătorii de cuvânt ai executivului european.
Principalii creditori ai Atenei vor fi în Grecia marţi, pentru a evalua aplicarea planului de austeritate şi stadiul reformelor promise, în cadrul unui al doilea plan de ajutor.
''Decizia privind deblocarea /fondurilor/ nu va fi luată decât odată ce se va încheia evaluarea de către troică'', a subliniat purtătorul de cuvânt, reamintind că Grecia a înregistrat întârzieri în ultimele luni.
Dar ''autorităţile elene sunt pe deplin conştiente de timpul pe care trebuie să-l recupereze şi de urgenţa cu care trebuie să răspundă provocărilor cu care se confruntă ţara'', a adăugat el.
Grecia va avea nevoie în mod normal pentru 20 august de un ajutor ''interimar'' pentru a rambursa obligaţiuni de 3,2 miliarde de euro deţinute de Banca Centrală Europeană /BCE/ şi care ajung la scadenţă.
În acest punct, şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a indicat recent că va fi găsită o soluţie, aşa cum a reamintit şi Comisia Europeană.
''Problema nevoilor de lichidităţi pe termen scurt este în discuţie cu autorităţile greceşti'', a conchis Colombani.
SURSA: Agerpres