După o absență de șase ani, soliștii, corul și orchestra, alături de Juniorii Operei Iași, vor reveni pe scenă cu un spectacol inedit în Sala Mare a Teatrului Național Iași, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Gala extraordinară de operă va avea loc vinerea aceasta, începând cu ora 18.30. Mari personalități ale lumii culturale de pretutindeni vor fi prezente la seara de gală prin intermediul unor secvențe video. Ioan Holender, Elena Moșuc, Mioara Cortez, Ruxandra Donose, Mariana Nicolesco și mulți alții vor împărtăși gândurile lor în cadrul acestui moment festiv.
Mai mult, în sală vor fi prezenți și membrii fondatori, o parte dintre cei care în urmă cu 56 de ani au pășit pentru prima dată pe scena Teatrului Național Iași.
Regia spectacolului e semnată de Beatrice Rancea, dirijorul corului va fi Mirel Azamfire, dirijorul „Juniorii Operei” - Raluca Zaharia, iar la pian, celestă va interpreta Adina Alupei.