Săptămâna Culturii Germane la Bucureşti propune un program variat, de la filme şi dezbateri culturale, până la concerte pop.
Astăzi, de la ora 18.00, la Galeria Dalles, amatorii sunt invitaţi la o seară literară germano-română, sub titlul „Decembrie, din nou”.
Moderatorul va fi Ernest Wichner, iar printre invitaţi se numără scriitorii Mircea Dinescu, Susanne Schädlich, Adela Greceanu, Ulrich Peltzer şi Gyorgy Dalos.
La Cinema Studio, de la ora 18.00 este programat filmul „Die Mauer” („Zidul”), de R. Jürgen Böttcher. La Muzeul Naţional „George Enescu”, Salonul de muzică, este programat concertul cameral „Nouăsprezece”, interpretat de Duo ATRIS, iar la Sala Palatului, începând de la ora 19.00, concertează probabil una dintre cele mai populare artiste pop ale Germaniei, Sandra.
Artista, în vârstă de 47 de ani, îşi promovează cea mai recentă producţie discografică, ”Back to Life”.
“Ar putea fi şi titlul autobiografiei mele, deoarece în aceste trei cuvinte («Back to Life» - «Înapoi la viaţă») este cuprins tot ce simt în acest moment”, declara artista cu ocazia lansării albumului. Concertul din această seară va include piese de pe noul album, dar şi hituri mai vechi cu care fosta membră a trupei Arabesque a devenit cunoscută în anii ’80.
Celebră pentru hiturile internaţionale compuse de fostul său soţ, românul Michael Creţu, de la “Maria Magdalena”, “In The Heat Of The Night” până la “Little Girl” sau “Everlasting Love”, Sandra se află la cea de-a treia vizită în România, după ce la începutul anilor ’90 s-a numărat printre primii artişti de peste hotare care au cântat în România.
Cântăreaţa, care a sosit ieri, la ora 13.55, pe aeroportul Otopeni, va sta în Bucureşti până mâine şi-şi doreşte să viziteze Casa Poporului şi alte locuri importante din Bucureşti.
Biletele p