Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii vor avea salarii mai mari doar pe hartie

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 13 martie 2001 ·

In acest an, profesorii vor beneficia de trei majorari salariale. Inflatia va fi acoperita in sectorul bugetar prin trei mariri de salariu. "Prima majorare va fi cel tarziu in aprilie, a doua in iulie, iar a treia in octombrie", a precizat Ioan Giurgescu, secretar de stat in Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, prezent la Consiliul National al Federatiei Independente din Invatamant "Spiru Haret".

Liderii sindicali cred insa ca aceste majorari sunt de fapt doar simple pacaleli. "Chiar daca se vor majora salariile, nu vor fi fonduri pentru acordarea acestora. De unde vor avea consiliile locale bani pentru salarii majorate, cand primariile nu pot acorda salariile din invatamant nici la nivelul actual? Profesorii vor avea salarii majorate doar pe hartie!", a spus Gheorghe Isvoranu, presedintele FSII "Spiru Haret". Acesta a mai precizat ca profesorii nu sunt de acord cu acordarea salariilor din bugetele consiliilor locale. "Am facut un referendum in randul cadrelor didactice si raspunsul acestora a fost unanim: nici un profesor nu vrea sa primeasca salariile prin consiliile locale! Toti sunt constienti ca vom ajunge ca in Republica Moldova, unde dascalii nu-si iau salariile cu lunile!", a mai spus Gheorghe Isvoranu.

La Consiliul National al FSII "Spiru Haret" a fost prezenta si Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, careia i s-a prezentat rezultatul referendumului. Se pare ca sefa MEC nu a fost impresionata de parerea dascalilor. "Din cate stim noi, prin Legea bugetului, salariile din invatamant vor trece la consiliile locale. Noi am facut tot ce puteam face. Am avertizat guvernantii ca aceasta hotarare va starni ample proteste in randul cadrelor didactice. Dar, daca ei vor sa dea o hotarare impotriva oamenilor, noi nu ii putem impiedica. Insa, ei vor suporta consecintele", a mai spus Gheorghe Isvoranu.

Se poate spune ca strategia Guv

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024

HotNews acum 24 minute
La fel ca anul trecut, Irina Begu s-a oprit în turul trei la Roland Garros, sportiva noastră fiind învinsă de Varvara Gracheva (ocupantă a locului 88 în clasamentul mondial). Irina BeguFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia Irina Begu, în

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°