Alina primi un telefon de la vecina ei, doamna Vasilescu, prin care află că fiul ei, Călin, era pe hol şi nu putea deschide uşa apartamentului pentru că se blocase yala.
– E tot una de zăpadă, doamnă Alina şi nu poate intra. Îl ţin eu în casă până vii dumneata de la serviciu, zise vecina.
– Bine, ia-l dumneata în casă, până vine soţul meu. Eu o să-l anunţ şi va veni repede, pentru că lucrează aproape, îi zise Alina.
Formă degrabă numărul soţului ei de la serviciu şi avu surpriza să afle că acesta se învoise. Sună acasă:
– Ce faci, dragă, ai şi intrat? se miră ea de faptul că doamna Vasilescu abia închisese telefonul şi el a şi căutat-o. Te-a sunat ea? Cum de-ai ajuns atât de repede? Să repari yala până vin, că m-am învoit şi plec imediat.
– Nici o problemă, o repar. Poţi să nu te mai învoieşti că sunt eu aici, zise el gâfâit ca şi cum ar fi urcat pe scări.
– Bine, văd eu cum fac! Îi zise femeia şi închise telefonul.
Alina se grăbi să ajungă acasă. Tot drumul se gândi la copilul plin de zăpadă. Era foarte sensibil şi oricând se putea îmbolnăvi. Ştia că doamna Vasilescu îl va dezbrăca de hainele ude, dar nu se putea linişti.
Ajunsă pe aleea blocului, o hărmălaie de nedescris o întâmpină. O mulţime de puşti care se jucau cu săniuţe, sau se dădeau pe gheaţă, printre ei şi Călin al ei. Nu-i venea să-şi creadă ochilor! Într-adevăr era plin de zăpadă. Dar cum de l-a lăsat taică-său afară în halul ăsta, nu putea pricepe.
Îl strigă şi-l luă la zor:
– Cum de stai atât de ud afară, măi, copile? Cine te-a lăsat să mai stai şi de ce ai venit mai devreme de la şcoală?
– Tovarăşa a avut treabă şi n-am făcut două ore. Tata m-a întrebat dacă mai vreau să stau şi... m-a lăsat.
– Păi n-ai intrat în casă? A reparat yala?
– Nu ştiu, că eu când am ieşit de la doamna Vasilescu, după ce ţi-a dat telef