Două partide locale au trecut vineri, cu tot cu conducere la Partidul Poporului, şi promit o adevărată opoziţie, nu una de faţadă, pentru cei care şi-au împărţit Braşovul până acum
PPDD a intrat în forţă pe scena politică din Braşov, cu o organizaţie judeţeană extrem de puternică, după ce, vineri, membrii organizaţiei judeţene a UNPR Braşov au oficializat trecerea la Partidul Popular. Tot vineri, şi organizaţia judeţeană a PNG CD, condusă de preşedintele Ionel Fliundra, a trecut în rândurile partidului lui Dan Diaconescu.
Cei 3.500 de demisionari din cadrul UNPR au ales să facă pasul spre Partidul Poporului, acest lucru fiind anunţat la finele săptămânii trecute chiar de către prim-vicepreşedintele la nivel central al acestei formaţiuni, Radu Popa. Ovidiu Fodor, liderul fostei organizaţii municipale a progresiştilor, principala organizaţie care a rupt rândurile formaţiunii conduse de Oprea, a anunţat că decizia a fost luată deoarece „aceasta a fost dorinţa oamenilor pe care îi reprezentăm”. „Am luat această decizie deoarece am urmat o linie de a nu sprijini PDL-ul, iar acum, în preajma alegerilor ni s-a trasat de la centru linia de a fi alături de PDL. Oamenii nu au vrut, însă, să facă acest pas”, a mai spus Fodor.
Popa a anunţat că printre cei 3.500 de oameni care au plecat din UNPR se numără 20 de membri ai conducerii organizaţiei municipale, 27 de membri ai conducerii judeţene şi o mare parte din organizaţiile locale. „În zece zile vom anunţa un candidat adevărat la funcţia de primar, nu unul de paie, aşa cum pun alte partide, pentru a-i crea impresia actualului primar George Scripcaru că ar avea contra-candidaţi. Va fi un om respectat şi cunoscut în oraş şi credem că va putea să îi ia locul actualului primar. De asemenea, ne gândim şi la un candidat cu şanse pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşo