Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii vor la şcoală, dar nu-i lasă sărăcia şi discriminarea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Romii vor să-şi dea copiii la şcoală, în ciuda părerii majoritarilor, dar îi împiedică sărăcia şi, de multe ori, atitudinea discriminatorie a profesorilor şi a colegilor, care refuză să-i aibă în clasă. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Dacă lua note bune, profesoara zicea: «Vedeţi? A luat note bune chiar dacă e ţigancă»." Aşa îşi aminteşte o mămică romă experienţa copilului ei la şcoală. "Părinţii copiilor neromi refuzau să-şi trimită copiii în clasele unde erau şi elevi romi, cereau să fie mutaţi", descrie o realitate şi un părinte din Craiova.

În şcoli speciale sau acasă

Prin urmare, nu e de mirare că există şcoli speciale în care sunt integraţi copiii romi, chiar dacă aceştia nu suferă de nicio dizabilitate.

"De multe ori se întâmplă acest lucru la recomandarea profesorilor sau chiar la cererea părinţilor, pentru că acolo nu mai sunt discriminaţi de profesori şi mai au colegi romi", a explicat, ieri, Delia Matache, reprezentant al organizaţiei Romani Criss, cu ocazia lansării Raportului Naţional al Proiectului Incluziunii Romilor în Servicii de Dezvoltare Timpurie a Copilului. Potrivit ultimelor date, doar 3% dintre copiii romi sunt incluşi în creşe şi doar o cincime în grădiniţe.

Datele arată din nou că mai mult de jumătate dintre persoanele de etnie romă vor să-şi dea copiii la şcoală, începând chiar cu creşa. Profilul familiilor deschise către educaţie arată o frecven ţă a părinţilor cu un loc de muncă, un nivel mai ridicat de educaţie - de cel puţin opt clase - şi cu un venit mai mare. În plus, copiii au cărţi acasă şi nu sunt vorbitori de romani.

"E copilul meu şi vreau să-l cresc lângă mine. Nu vreau sămi fac griji pentru el. Iar apoi, când merg la centru, încep să mă gândesc: Doamne, ce caută copiii mei la creşă? Nu-i la fel ca atunci când îl am lângă mine", este opinia unui părinte rom din Constanţa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°