Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat în Parlament, cu posibila modificare a redevenţei

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 30 august 2013 ·

Liderii PNL au susţinut, joi seară, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, că în cazul proiectului Roşia Montană va fi realizată o nouă analiză la nivelul Parlamentului, fiind posibilă majorarea redevenţei pentru exploatare.

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a evocat majorarea redevenţelor pentru exploatările miniere în perspectiva anului viitor.

El a admis că în proiectul de lege transmis Parlamentului în ceea ce priveşte exploatarea de aur de la Roşia Montană nivelul redevenţei este de 6%, însă a precizat că un articol în proiectul de lege prevede că, în cazul în care legea cadru privind redevenţele este modificată, nivelul acesteia se va alinia din legea cadru.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a menţionat că, în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană, liberalii şi-au păstrat abordarea din perioada opoziţiei. "Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect economic pe perioadă semnificativă, pe perioadă lungă şi câtă vreme se menţine în respectarea condiţiilor de mediu într-o Europă civilizată a secolului în care trăim şi cu exigenţele pe care le avem cu toţii deja ca standard", a susţinut Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a precizat că în cazul acestui proiect de la Roşia Montana este vorba de un proiect de lege care urmează a fi analizat de Parlament şi care nu este în vigoare.

"Nu este o ordonanţă, nu este ceva ce ţine loc de lege, este doar un proiect de lege şi vă asigur că în Parlament, în detaliu, cu toate observaţiile (...) la detaliu va avea loc o discuţie foarte serioasă, foarte aplicată, foarte amănunţită, la care ne vom spune punctul de vedere cât se poate de clar", a menţionat liderul PNL.

De asemenea, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că în perioada următoare vor exista mai multe consultări în Pa

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 52 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 59 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 14 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 46 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°