Cinci femei, patru din Panciu și una din Brăila, sunt cercetate de polițiștii din Panciu pentru furt calificat. Marți, oamenii legii le-au prins pe Angelica C., de 34 de ani, Florentina B., de 28 de ani, Cristina C., de 40 de ani, Maricela M., de 22 de ani, toate din Panciu, și pe Maricica S., de 42 de ani, din comuna Frecăței, județul Brăila, la furat de struguri, din via unei cunoscute societăți din Panciu. Femeile reușiseră să culeagă 280 kilograme de struguri. Polițiștii le-au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infarcțiunilor de furt calificat.
În altă ordine de idei, tinerii din care au furat bunuri din casele mai multor localnici din Jariștea au ajuns în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii l-au identificat pe Vasile Gabriel U., de 20 ani, din Odobeşti, chiar în timp ce sustrăgea mai multe bunuri din locuința Mariei C., din satul Pădureni. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că acesta, împreună cu Viorel M. și Marian-Daniel P., a sustras în aceeași noapte mai multe bunuri din alte două locuinţe, bunuri ce au fost recuperate în totalitate. Faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecatăcu propunerea de arestare preventivă.
Cinci femei, patru din Panciu și una din Brăila, sunt cercetate de polițiștii din Panciu pentru furt calificat. Marți, oamenii legii le-au prins pe Angelica C., de 34 de ani, Florentina B., de 28 de ani, Cristina C., de 40 de ani, Maricela M., de 22 de ani, toate din Panciu, și pe Maricica S., de 42 de ani, din comuna Frecăței, județul Brăila, la furat de struguri, din via unei cunoscute societăți din Panciu. Femeile reușiseră să culeagă 280 kilograme de struguri. Polițiștii le-au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii