Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Azerii de la Socar Petroleum deschid primele benzinării la sfârşitul lunii iulie

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

De la preluarera societăţii Romtranspetrol Botoşani, compania azeră Socar Petroleum a investit 10 milioane de euro în construirea a nouă staţii de alimentare cu carburanţi, în amenajarea unui sediu administrativ şi al unei baze de mentenanţă, precum şi în modernizarea şi rebrenduirea parcului auto de cisterene.

Potrivit reprezentanţilor companiei, primele benzinării Socar vor fi deschise în Botoşani cel târiu la sfârşitul lunii viitoare. "Investiţiile sunt în curs de finalizare. Au fost construite din temelie nouă benzinării din cele 15 preluate de la Romtranspetrol. Trei sunt în Botoşani, iar restul în judeţele Suceava şi Neamţ. Fiecare benzinărie va avea magazin şi o cafenea elegantă în care se vor putea servi şi produse de patiserie. Încercăm să venim cu ceva în plus faţă de ce există acum pe piaţă şi pentru acesta au fost invetiţi 10 milioane de euro" , a declarat Doina Berescu, reperezentant şi acţionar al Socar Petroleum România.

Pe lângă aceşti bani, azerii vor să mai investeastă încă 7 milioane de euro, astfel încât până la finalul anului să fie modernizate şi restul de benzinării preluate de la Romtranspetrol. Odată cu deschiderea acestor benzinării vor fi create doar în Botoşani 200 de noi locuri de muncă.

Reprezenantţii companiei promit că vor avea preţuri ceva mai mici la carburanţi faţă de cele existente pe piaţă. "La început carburanţii vor fi de import pentru că rafinăria noastră din Turcia nu este încă terminantă. În acest moment nu putem da un preţ exact al carburanţilor de la pompă, dar pot să garantez că vom veni cu preţuri competitive," a mai adăugat Doina Berescu.

Reamintim că la sfârşitul lunii ianuarie, 90% din acţiunile Romtranspetrol Botoşani deţinute de şoţii Doina şi iulian Berescu au fost cumpărate de compania azeră de stat Socar Petroleum care a plătit un preţ două milioane de euro. Socar s-a angajat totodată să pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 11 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 43 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 16 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 42 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 12 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°