Instituţiile în care românii au cea mai puţină încredere - partidele politice şi Parlamentul - sînt, paradoxal, cele care, prin însuşi modul de constituire şi componenţa lor, îi reprezintă cel mai bine ca mentalitate. Cei 469 de parlamentari, fără a fi aleşi prin vot uninominal, rămîn totuşi reprezentativi pentru întreg corpul electoral, iar performanţele instituţiilor în discuţie sînt, în egală măsură, rezultante ale mentalităţii societăţii din care provin. Statisticile* indică faptul că 74% dintre români au încredere puţină, foarte puţină sau deloc în Parlament, procentele de refuz fiind chiar mai ridicate în cazul partidelor politice (80%). Această lipsă de încredere este manifestată de o populaţie care declară, în acelaşi timp, că nu este interesată de viaţa politică din România (74%) şi de lecturi pe teme politice (86%), că nu a participat niciodată la o întîlnire politică, la vreun protest sau demonstraţie politică, nu a semnat nici o petiţie şi nu a contactat vreodată un politician sau vreun alt oficial (circa 90%). Majoritatea calificată a electoratului nu cunoaşte atribuţiile Parlamentului (47% dintre respondenţi cred că Guvernul aprobă legile, iar 21% recunosc că nu ştiu cine le aprobă) şi nu are idee care este pragul minim pe care un partid trebuie să îl atingă, astfel încît să fie reprezentat în această instituţie. Un procent covîrşitor dintre cei chestionaţi (80%) declară că sînt convinşi că nu pot influenţa hotărîrile importante care se iau pentru localitatea din care provin sau pentru ţară, recunoscînd însă, în egală măsură, (75%) că nici nu fac vreun demers în acest sens: nu sînt membri şi nu participă la acţiuni ale vreunei organizaţii, fie ea politică, civică, religioasă sau ecologică. Neîncrederea, deplin justificată de altfel, este una pasivă; românii nu ştiu şi nu sînt interesaţi să afle cum (sau, mai bine spus, de ce nu) funcţionează Legislativu