Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Eu nu am vorbit despre remaniere

Publicat in Puterea, vineri 23 august 2013 ·

Victor Ponta a declarat, joi seara, că nu se pune problema unei remanieri guvernamentale, dar a recunoscut că este important ca, începând de luni, să fie numit un nou ministru la Transporturi care să se ocupe de finalizarea privatizării CFR Marfă.

"Eu nu am vorbit despre remaniere. Se vorbeşte tot timpul. Atunci când am o dificultate majoră cu unul dintre miniştri, o voi spune şi, evident, voi propune remanierea. Deocamdată, recunosc, cel mai important lucru este să am, de luni, un ministru la Transporturi care să vadă dacă se finalizează sau nu privatizarea CFR Marfă şi să se ocupe de toate celelalte probleme. Portofoliul Transporturilor e un portofoliu foarte important", a spus premierul la postul B1 Tv, întrebat despre o posibilă remaniere guvernamentală.

Victor Ponta nu a dorit să comenteze informaţia pe surse potrivit căreia Nini Săpunaru va fi propunerea PNL ce-i va fi înaintată spre a fi transmisă şefului statului. "Nu pot să comentez surse. Ştiu că duminică au o şedinţă şi evident că propunerea PNL, cu care eu trebuie să fiu de acord, o voi înainta preşedintelui luni dimineaţă, pentru că luni trebuie şi numit un nou ministru", a mai declarat premierul, potrivit Agerpres.

Premierul nu a dorit să se pronunţe cu privire la acuzele procurorilor aduse lui Ovidiu Silaghi, propus de PNL la Transporturi şi aflat în anchetă DNA, dar a spus: "Pot să bag mâna în foc pentru un singur lucru. Cel care a semnat contractul cu Iordache (Nelu Iordache), doamna Boagiu, e bine mersi. Cel care a reziliat contractul cu Iordache e cercetat penal. E prima dată în istorie, vorbesc ca fost procuror şi om politic, când e cercetat cel care reziliază un contract, nu cel care l-a semnat".

Victor Ponta a declarat, joi seara, că nu se pune problema unei remanieri guvernamentale, dar a recunoscut că este important ca, începând de luni, să fie numit un nou ministru la

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 2 ore
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Stradă prăbușită în Prahova. Tasarea terenului a stagnat, informează autoritățile FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunță sâmbătă, 27 aprilie, că tasarea terenului a stagnat sub strada 23 August din oraşul prahovean Slănic. Joi dimineaţă strada s-a surpat parţial, formându-se un crater de 2 metri, iar vineri nivelul terenului a continuat să coboare,

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°