Birocraţia, jaful, incompetenţa şi indiferenţa criminală care au infestat Căile Ferate Române după 1989 au reuşit în cele din urmă să provoace primul grav accident de cale ferată din România postdecembristă. O fată de 17 ani a murit într-un mod îngrozitor, lovită de o şină de cale ferată care a străpuns compartimentul în care călătorea. Alte patru persoane au fost rănite grav.

Românii au acceptat, s-au obişnuit cu mizeria şi lipsa de confort din trenurile de călători ale CFR. Scumpirile anuale operate asupra costului biletelor au devenit un fapt obişnuit, iarăşi acceptat cu resemnare de călători. Acum ni se cere să ne „familiarizăm“ şi cu accidentele mortale de cale ferată. Unii s-ar grăbi să spună că astfel de accidente au loc şi în ţări avansate. Nu există grad de comparaţie. Am călătorit cu trenul prin Italia, prin Germania. Confort, siguranţă, amabilitate din partea lucrătorilor, punctualitatea sosirilor şi plecărilor, aşa pot descrie ce am văzut prin Europa. Accidentul de la Valea Călugărească a fost provocat înainte de toate nu doar de cauze tehnice sau erori umane, ci mai ales de haosul şi disoluţia în care se află transporturile feroviare din România. Mai mulţi miniştri ai transporturilor din diferite guverne ne-au amăgit cu aşa-zisa reformă a transportului pe calea ferată, cu proiecte de privatizare, cu poveşti despre investiţii în modernizare. Cu ce ne-am ales? Ne-am ales cu o structură-mamut, formată din zeci de mii de angajaţi, condusă de sute de directori şi funcţionari guvernamentali, care înghite sume imense pentru salarii nesimţit de mari într-o ţară aflată în criză. O structură ce oferă servicii de calitate proastă şi foarte proastă şi care, de curând, au devenit mortale.

Modul în care au fost administrate Căile Ferate Române poate fi caracterizat prin cuvintele cu care am început acest articol. Restructurarea CFR nu a fost vreodată făcută