Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Visul american” trăit de o tânără din Zalău

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Pentru bani ori doar din dorinţa de a gusta din viaţa americană, zeci de tineri zălăuani apelează, an de an, la programele de muncă pentru studenţi. Fascinaţi de continentul american, unii aleg să se stabilească acolo. Alţii se întorc în România, mulţumindu-se cu dulceaţa experienţei celor patru luni petrecute la mii de kilometri distanţă de casă.

Este şi cazul Alexandrei Lazăr, o tânără de 20 de ani din Zalău, studentă în anul II la Facultatea de Instalaţii, din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. La insistenţele viitorului său soţ, Alexandra s-a înscris în programul „Work and Travel”, iar pe parcursul vacanţei de vară a muncit în Springfield, statul Missouri, la o firmă care oferă servicii de mutări şi relocări. Toată această experienţă a costat-o 2.200 de dolari, sumă în care a intrat şi biletul de avion dus-întors.

„Viitorul meu soţ a fost cu ideea, a insistat să merg în Statele Unite pentru a vedea altă lume. Părinţii mei s-au ocupat de aspectul financiar”, spune Alexandra.

Recunoaşte că nu banii au fost cei care au determinat-o să ia o decizie. „Toţi cunoscuţii mă întreabă dacă am venit cu bani acasă. Tuturor le spun acelaşi lucru: banii mei sunt acolo, în America. După ce mi-am recuperat suma investită de părinţi în Work and Travel, tot ce am câştigat după aceea am investit în excursii, suveniruri, cadouri”.

Zălăuanca a pornit de acasă cu 500 de dolari în buzunar, cu multe vise şi pregătită pentru cumpărături: „Am plecat din România cu bagajul aproape gol, doar cu strictul necesar. M-am întors cu el plin ochi, cu cadouri pentru toţi cei dragi mie”.

Ne povesteşte încă fascinată despre cele patru luni pe care le-a petrecut pe continentul nord-american, despre excursiile pe care le-a făcut, despre locurile pe care le-a vizitat, despre oamenii pe care i-a cunoscut acolo.

Nu şi-a căutat un al doilea loc de muncă, de

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°