Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegul de la serviciu, al doilea partener?

Publicat in Adevarul, joi 11 iunie 2009 ·

Îţi petreci mai bine de jumătate din zi nu cu familia, ci la serviciu. Când apare un coleg de sex opus de care devii mai apropiat decât în mod obişnuit, lucrurile se pot complica. „Soţia“ sau „soţul de la serviciu“ este un subiect pe care puţini îl recunosc. La o discuţie mai relaxată, mulţi sunt cei care povestesc că au trecut printr-o experienţă de acest gen. Ajungi să îi cunoşti mai mult pe cei cu care împarţi biroul decât pe cei cu care împarţi aceeaşi casă. Uneori se întâmplă ca persoana cu care lucrezi cel mai bine să fie de sex opus. De la un proiect reuşit se ajunge de cele mai multe ori la cele 15 minute petrecute împreună la cafea, la prânzuri cu flirturi şi la confidenţe.

Totul cu o limită, pentru că seara, când ajunge la casa lui, fiecare îşi reia viaţa de familie. Psihologii spun că persoanele cu vârste între 20 şi 40 de ani sunt cele mai tentate să aibă o astfel de relaţie. Aceştia ajung să vadă în colegul de la serviciu completarea partenerului de acasă, chiar dacă relaţia rămâne una platonică. În cazul bărbaţilor, limita de vârstă poate urca până la 45 de ani.

Stârnesc gelozie

Maria şi Cosmin au trecut printr-o astfel de etapă. S-au împrietenit la serviciu. Ajunseseră nedespărţiţi, după cum povestesc cei doi. Toată lumea credea că relaţia lor a depăşit de mult graniţele prieteniei pentru că se comportau ca un cuplu. „Între noi nu a fost niciodată o relaţie de iubire. Pur şi simplu ne înţelegeam perfect. Ne puteam spune orice şi eram alături unul de celălalt, la bine şi la rău“, povesteşte Maria.

„Eram aşa la serviciu. După ce ajungeam acasă, fiecare avea viaţa lui. Eu am avut ceva probleme cu iubita mea. Credea că o înşel. Şi Maria mi-a spus că prietenul ei era cam gelos“, îşi aminteşte, la rândul său, Cosmin. Relaţia lor de „căsnicie“ la locul de muncă a luat sfârşit când Cosmin şi-a schimbat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°