Mai puţin de un sfert dintre specialişti au au trimis răspunsuri la oamenii legii, dar niciunul nu spune însă dacă cei verificaţi pot deţine permis.
Ofiţerii de la Serviciul Rutier au descoperit în baza de date a persoanelor cu handicap a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) peste 500 de deţinători de permise. După ce au fost identificaţi medicii de familie ai acestora, poliţiştii le-au trimis adrese prin care le-au cerut să li se comunice dacă persoanele respective sunt sau nu apte pentru a conduce vehicule.
Până acum, poliţiştii au primit aproximativ 100 de răspunsuri de la medici. În niciuna dintre adresele primite însă nu se menţionează dacă pacienţii au sau nu voie să conducă, fiind scris doar faptul că persoanele figurează în evidenţe cu anumite diagnostice. „În răspunsurile primite până în prezent nu se face referire la prevederile ordinului privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul“, a declarat Mihai Pintilei, şeful Serviciului Rutier Iaşi.
Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, unii medici de familie au transmis că nu au cunoştinţă dacă pacienţii au sau nu permis. În cazul medicilor care au transmis răspunsuri evazive se vor emite citaţii şi vor fi chemaţi la Poliţia Rutieră pentru a explica dacă pacienţii lor pot sau nu să deţină permise de conducere.
Ancheta bate pasul pe loc de un an
Verificările Poliţiei Rutiere au fost declanşate în luna mai a anului trecut. Oamenii legii spun că procedura de verificare a fost greoaie pentru că au fost nevoiţi să ceară informaţii de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia de Sănătate Publică şi de la medicii de familie. Legislaţia prevede o listă cu peste 50 de afecţiuni vizuale, auditive sau psihice care, în funcţie de gradul de h