17 oct. 1978, Iowa-City. Tînărul infirm mexican, pe nume Juan, poet. Invitat la International Writing Program. Orgolios, sfidător, fiind şchiop, cu mers dezarticulat. Nu ştiu de ce are rîcă tocmai pe mine, cu ceilalţi purtîndu-se normal. Ne certăm mereu în pauzele dintre şedinţe, - şi de fapt el începe totdeauna...
Ca orice sud-american, el este revoluţionar, marxist şi un fanatic duşman al S.U.A. Deşi asta nu merge deloc cu situaţia în care ne aflăm, de invitaţi ai guvernului respectiv. Nu înţeleg ce are cu mine de mă tot atacă şi mă provoacă... Totdeauna mi se adresează ironic, agresiv, cu răutate, cu o ostilitate din zi în zi mai mare... Mai ales cînd mă prefac că n-am înţeles sau n-am auzit ce-mi spune... Ştiu că infirmii, în general, sînt susceptibili, sensibili. Totuşi, nu pricep ce are cu mine, pînă... îmi cade fisa.
Bunul meu prieten, Dmitri Nolla, scriitor grec, vorbindu-i despre aceasta, cu perspicacitatea lui, îmi explicase pe loc motivul, după ce îi spusesem că în ziua în care făcusem cunoştinţă cu mexicanul, şi văzînd că şchiopăta atît de mult, îi cedasem cu insistenţă întîietatea la intrarea într-o încăpere. Ştii cum e - îi spuneam lui Nolla, - proverbul cu "se invită ca grecii la puşcărie", iar prietenul meu Dmitri nu ştia şi făcuse mare haz pe chestia asta. În greacă, nu exista proverbul. Şi cît mă mai felicitase, în contul proverbelor româneşti... Asta ca o simplă paranteză. După el, după Nolla, făcusem o greşeală fatală tot poftindu-l pe Juan să intre primul, aducîndu-i astfel aminte că era un infirm ce trebuia ajutat. Eroare! Mare eroare! Făcea grecul cu subtilitatea sa specifică. Tot Nolla îmi atrăsese atenţia asupra faptului că poetul mexican şchiop se purta de obicei cu o politeţe desăvîrşită cu toţi, numai să nu fi făcut greşeala pe care o făcusem eu. El, care era un anticonformist şi un anti-burghez!... Dialectician imbatab