Johann Koradin, comisar al Ministerului de Interne austriac, a fost trimis in Valahia sa ia in secret pulsul unei tari bizare, neasezate, putin cunoscute in resorturile sale. Viena era dornica sa afle ce fel de tara era aceea care i-a scapat intotdeauna printre degete, alunecoasa chiar si atunci cand a tinut-o bine cu ambele maini, intre 1718 si 1739. In acei ani, Austria incercase zadarnic sa organizeze administrativ noua provincie a Olteniei.

Venind la Bucuresti, Koradin descopera „principiul demoralizator al birocratiei romane, in toate ramurile afacerilor sale", „populatia bucuresteana" aproband „acest sistem, fiindca fata de boeri, chiar cu bani, nu gasesc dreptate". Iar ofiterul austriac continua: „Mi s-a povestit despre functionarii romani in genere, ca sunt indolenti, mandri si nu se rusineaza sa spuna ca din salariile lor (care nu-s tocmai neinsemnate) le este imposibil sa-si duca existenta de toate zilele si nu fac nici un secret din aceea ca luxul pe care il poarta si-l procura nu tocmai onest, prin veniturile pe sub mana. In ceea ce priveste starea culturala a populatiei bucurestene, am gasit ca – in afara de cativa doctori si artisti si acestia straini – cu totii sunt sub nivelul mijlociu: o cultura superficiala domneste de la boier pana la ultimul comis; chiar si negustorimea in sferele cele mai inalte nu are o cultura stiintifica, teoretica, ci numai tact practic. Demoralizarea este vizibila in toate treptele populatiei bucurestene. Caractere oneste se gasesc rar, notiunea de a cauta sa insele este inlocuita prin cea a sireteniei."

Dupa mai bine de 150 de ani, societatea romaneasca se afla cam tot pe acolo, adica prin misteriosul an 1853. Demoralizarea bantuie toate treptele ei, cu traume traite colectiv de masa bugetarilor si indeosebi a pensionarilor, somerilor, deznadajduitilor de tot felul. Si alternative nu sunt, in afara de m