O banală Ordonanţă de Guvern a trecut marţi de Camera Deputaţilor, spre mulţumirea prietenilor politici ai actualilor guvernanţi. Ordonanţa 26 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrative-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari nu trezeşte interesul, la prima vedere. De fapt, actul normativ, publicat în Monitorul Oficial din 29 august, are un scop precis: creşterea veniturilor membrilor în adunărilor generale ale acţionarilor şi în consiliile de administraţie din companiile de stat.
Conform Ordonanţei, operatorii economici nu pot acorda membrilor adunărilor generale ale acţionarilor remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali/directorilor, pe şedinţă şi pentru mai mult de o şedinţă într-o lună.
Singurii care au criticat creşterea veniturilor unor clienţi politici au fost cei din PDL, printr-un comunicat. Fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu a amintit că PDL limitase cuantumul acestor indemnizaţii la 1%. Ordonanţa Guvernului Ponta mai are o surpriză: nivelul remuneraţiilor membrilor consiliilor de administraţie, consiliilor de supraveghere şi directorilor care nu au fost numiţi în condiţiile Ordonanţei de urgenţă privind guvernanţa corporativă (care avea la bază acordarea salariilor prin negociere, pe baza criteriilor de performanţă) se stabileşte ca nivel prin asimilare cu cele prevăzute de aceasta.
„Practic, toţi directorii şi membrii CA numiţi politic de către USL au fost transformaţi peste noapte în manageri bine plătiţi, cu beneficii pe măsura celor privaţi. Asistăm, practic, la o satisfacere a clientelei politice pe banii statului”, a constatat fostul ministru de Finanţe, Ialomiţianu.
O banală Ordonanţă de Guvern a trecut marţi de Camera Deputaţilor, spre mulţumirea prietenilor politici ai actualilor guvern