Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACTA, propunere de RESPINGERE din partea Comisiei pentru Comerţ Internaţional a Parlamentului European

Publicat in Gandul, joi 21 iunie 2012 ·

Comisia pentru Comerţ internaţional din cadrul Parlamentului European (PE) a recomandat joi respingerea Acordului multilateral de luptă împotriva contrafacerii (ACTA), în cadrul sesiunii plenare prevăzute în iulie la Strasbourg, relatează AFP.

Votul a fost strâns: 31 de aleşi au participat la vot, 10 votând pentru respingere şi 12 împotrivă, potrivit numărătorii în direct a reţelei de televiziune a PE.

Alte patru comisii ale PE au respins deja ACTA: Libertăţi civile, Industrie, Afaceri Judiciare şi Dezvoltare.

Dar Comisia pentru comerţ internaţional este singura competentă în acest dosar, iar recomandarea sa este un avertisment adresat Comisiei Europene, care a sesizat Curtea Europeană de Justiţie pentru avizare şi a cerut amânarea votului până la pronunţarea Curţii.

Aleşii au respins această cerere cu 19 voturi la 12.

ACTA a fost semnat la 26 ianuarie la Tokyo de 22 din cele 27 de Guverne din cadrul UE şi Statele Unite, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Elveţia, Mexic şi Maroc.

Acordul are ca obiectiv lupta împotriva contrafacerii în sens larg, medicamente şi alte bunuri, inclusiv încălcarea ilegală pe Internet. Dacă toţi deputaţii se pun de acord cu privire la necesitatea luptei împotriva contrafacerii şi protejarea proprietăţii intelectuale, unii se tem că tratatul pune în pericol libertăţile indivuduale ale cetăţenilor europeni.

Mai multe state europene, printre care Germania, Austria, Polonia, Cehia, România sau Slovenia au sistat deja lucrările preparatorii în vederea ratificării acordului.

"ACTA pune probleme serioase, dar oferă răspunsuri proaste şi periculoase. În mod cert, trebuie protejată proprietatea intelectuală şi trebuie luptat împotriva flagelului falisficării. Dar aceasta nu trebuie să se realizeze fără o concertare democratică, nici la solicitarea câtorva multi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 59 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

Ziua Constanta acum 11 ore
Potrivit ANM, la începutul lunii mai, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări

Italia interzice "puppy yoga" după ce au fost raportate presupuse rele tratamente

News.ro acum o ora
În Italia, persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile care oferă cursuri de "puppy yoga". Însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°