Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezistenţa la băutură, cerinţă în CV-ul chinezilor

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Candidaţii care ţin la băutură au prioritate la angajare. Asta declară reprezentantul unei companii din provincia Hunan aflată în căutarea unui manager.

Ieşitul în oraş după serviciu, la un pahar cu şeful şi colegii, riscă să devină o tradiţie periculoasă în China. Preluat din Occident, obiceiul nu este pe planul angajaţilor, dar reprezintă o modalitate de a interacţiona şi de a cimenta relaţii profesionale.

„Nimănui nu-i place, dar nu e ceva ce ţine de noi", spune un angajat din provincia Liaoning, nevoit să iasă în oraş de patru ori pe săptămână. „Dacă beau, asta nu mă ajută neapărat să promovez. Dar dacă nu ies, e puţin probabil să fiu vreodată promovat", spune el, adăugând că de multe ori a leşinat în urma consumului mare de lichior alb şi o dată a ajuns la spital, întrucât băutura era falsificată.

„Candidaţii care ţin la băutură au prioritate la angajare", declară pentru „Guardian" un reprezentant al unei firme din provincia Hunan, care selectează CV-urile pentru un post de manager. „Job-ul constă în dezvoltarea afacerii prin stabilirea unor legături apropiate cu clienţii noştri. Ieşirile la un pahar reprezintă o parte importantă a structurii job-ului", explică acesta, precizând că pentru a trece de interviu un candidat trebuie să poată bea între 250 şi 500 ml de baijiu, un lichior alb făcut din cereale şi sorg.

Fără număr

Dacă în Vest astfel de ieşiri presupun un pahar sau două, în China nu te mai poţi opri odată ce ai acceptat să bei alături de colegi. Această presiune este resimţită şi de expaţii din ţară. „Când cineva bea cu un prieten, o mie de pahare nu sunt de ajuns", spune un vechi proverb chinez. Însă, obiceiul de a bea mult a fluctuat în funcţie de epoci. Acum se înregistrează o creştere ca urmare a nivelului de trai şi a copierii unor comportamente occidentale.

Un studiu publicat recent arată că în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 50 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°