Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul sindicatelor: Îmbrânceală cu jandarmii şi tiruri cu ouă (video)

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Sindicalişti din toată ţara au venit în Bucureşti miercuri la mitingul organizat de CNSLR Frăţia. Unii dintre ei au plecat de la primele ore spre Capitală. Oamenii protestează faţă de măsurile de austeritate impuse de Guvern.

Protestatarii au pancarte pe care scrie "Băse-hiena şi diabolicul Boc, recomandări: luaţi furadan", "Cseke Attila, groparul sistemului sanitar românesc" - în română şi maghiară, "Du-te Băsescu după Ceauşescu", 'Bun venit în sistemul ticăloşit, ei cu lovelele, noi cu foamea", "Trandafiri votaţi, trandafiri mâncaţi".

În timpul marşului spre Piaţa Victoriei, oamenii s-au oprit în faţa sediului Ministerului Muncii unde au început să strige şi să huiduie. Nemulţumiţi, ei au aruncat cu ouă şi covrigi înspre instituţie. Şeful de dispozitiv al Jandarmeriei Capitalei a declarat că protestarii care au aruncat ouă ar putea fi identificaţi după înregistrarea video. El a precizat că dacă se vor stabili vinovaţii, aceştia ar putea fi amendaţi.

În Piaţa Victoriei, un grup pe protestatari a încercat să rupă cordonul de jandarmi, care, potrivit unor participanţi la miting, ar fi ripostat cu gaze lacrimogene.

Mitingul sindicaliştilor de miercuri a mobilizat peste 1.800 de jandarmi şi agenţi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră şi a restricţionat parţial sau total unele artere de circulaţie.

Manifestarea de protest, la care organizatorii anunţă participarea a aproximativ 20.000 de persoane, are loc în Piaţa George Enescu între orele 12.00 şi 14.00 şi va fi continuată în Piaţa Victoriei între orele 15.00 şi 18.00.

Astfel, începând cu ora 10.00, a avut loc adunarea participanţilor la principalele puncte de intrare în Capitală: DN1 - la Fântâna Mioriţa; A1 - în dreptul Metro Militari, pe banda 1 de circulaţie; A2 - pe B-dul Theodor Palady, în dreptul Policolor; DN 6 - staţie Peco, DN 2 - şoseaua Colentina, în dreptul Parcu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul de Ortopedie Foișor pentru a i se scoate proteza de genunchi

Ziare.com acum 59 minute
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat joi, 9 mai, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu. "Va face PET - CT

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum 39 minute
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Klaus Iohannis, de Ziua Europei: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să par

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 30 minute
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 56 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 59 minute
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nicuşor Dan: Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu

Mediafax acum 41 minute
„Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu. Recondiţionăm băncile vechi, istorice, iar temporar, până la reabilitarea acestora, am amplasat bănci noi în zonele în care acestea au fost dezafectate. În acelaşi timp, înlocuim coşurile de gunoi dete

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°