Pavilionul este scaldat intr-o lumina portocalie. Grea si stridenta, apasatoare. Reflectoarele alunga intunericul noptii, usurand veghea gardienilor. Cobaii sunt supravegheati in permanenta, li se monitorizeaza orice miscare. Orice gest. Nimic nu le scapa paznicilor, inarmati pana in dinti. Patruleaza de jur-imprejurul stabilimentului si vorbesc intruna la statiile portabile. Au chipuri de piatra si priviri de spintecatori.
Inauntru, intre peretii subtiri de sticla, micile rozatoare motaie. Par niste jucarii stricate, asa tresarind in somn. Deschid ochii, clipesc incolo si-ncoace, cu pleoapele tremurande. Le ridica anevoie, incarcate de atata zadarnicie. Adorm la loc, incordandu-si trupurile costelive. Frica li s-a cuibarit in carne, n-o mai pot alunga nicicum. Traiesc laolalta cu ea si o transmit mai departe genetic. O frica animalica, paralizanta si coplesitoare. Saptamanile din urma le-au sleit puterile. S-au trezit prinsi intr-un nou experiment, fara ca cineva sa-i intrebe, sa le ceara parerea. In definitiv, de ce i-ar fi intrebat ? Ce greutate are parerea unui sobolan alb ? Cine isi pierde timpul cu asemenea fleacuri ? Un fel de rascoala se copsese in pavilionul cobailor. Seful o luase razna, starnind nemultumire si proteste. Grauntele se imputinasera si pretutindeni se vorbea numai de austeritate. Criza lovise portiile intr-atat ca nici rumegusul nu mai ajungea sa acopere pardoseala de ciment. Pe neasteptate, cativa inalti dregatori il alungara pe "tiran' din odaia prezidentiala si se pusera in locul lui.
Zile in sire se auzira chiuituri si chicoteli de acolo, din camera la care ravnea fiecare rozator de rand. Masculul alfa se refugie in garajul inchiriat de niscaiva sustinatori si urzi razbunarea. Seara de seara iesea in public si chitaia inspre populatia starnita de ciudata zavera. Transmise si altora, de afara, ca e
