Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilotul avionului prăbuşit poate rămâne paralizat | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 august 2009 · ·

Pilotul avionului de mici dimensiuni prăbuşit, aseară, lângă aeroclubul din Târgu Mureş, imediat după decolare, a suferit o fractură de coloană vertebrală şi riscă să rămână paralizat.

1 /.

Avionul de agrement, pilotat de un bărbat în vârstă de 54 de ani, s-a prăbuşit de la o altitudine de mai puţin de 100 de metri, imediat după ce s-a ridicat de la sol de pe o pistă a aeroclubului din Târgu Mureş. Nu mai era nimeni în avion.

Aparatul nu a luat foc la contactul cu pământul, dar carlinga s-a rupt în două, a declarat plutonierul Claudiu Precup, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş. Pilotul avionului a fost preluat de un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital.

Când au ajuns echipele de intervenţie, pilotul atârna în centura de siguranţă, în interiorul avionului şi era foarte confuz şi agitat.

"Era foarte agitat şi a trebuit sedat. Acum e pe respiraţie artificială. La prima vedere, s-ar putea ca regiunea cervicală să fi fost afectată, dar aceasta se poate stabili doar după investigaţia cu computerul tomograf. De asemenea, investigăm şi zona toracelui şi a abdomenului, pentru a verifica dacă a suferit cumva şi leziuni interne", a declarat coordonatorul SMURD Mureş, doctorul Cristian Boeriu, citat de Mediafax.

Riscă să rămână paralizat

După examinarea la tomograf, doctorii au descoperit că bărbatul a suferit multiple fracturi la nivelul feţei şi o fractură de coloană vertebrală. Există riscul ca pilotul avionului să rămână paralizat.

"A suferit multiple fracturi la nivel de masiv facial, practic toată partea osoasă a feţei. Din păcate, are şi o fractură de coloană vertebrală, existând riscul să rămână paralizat. Bineînţeles, se poate opera, în funcţie de hotărârea neurochirurgilor", a explicat doctorul Cristian Boeriu pentru Medi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 45 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 47 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 24 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 32 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°