Forţe speciale ale Ministerului ucrainean de Interne au fost trimise la Kiev pentru a garanta securitatea în timpul manifestaţiilor.
Potrivit comandantului forţelor speciale din Crimeea, Nicolai Balan, duminică şi marţi, la Kiev au fost trimişi militari din localităţile Simferopol şi Krasnokamenka.
Citeşte şi:Ucraina. Opoziţia pro-europeană, decisă să înlăture puterea, autorităţile reprimă cu brutalitate amplele mişcări protestatare Nouă persoane, arestate pentru asaltul asupra preşedinţiei. Premierul îşi cere scuze pentru reprimarea manifestanţilor
"Forţele speciale nu se ocupă de dispersarea manifestanţilor, ci sunt un «scut viu», adică au rolul de a asigura măsurile de ordine publică şi o bună funcţionare a instituţiilor de stat", a precizat şeful departamentului juridic al forţelor speciale din cadrul Ministerului ucrainean de Interne, Dmitri Şetinin, citat de agenţia rusă Itar-Tass.
Potrivit Ministerului ucrainean de Interne, peste 120 de poliţişti erau marţi în continuare spitalizaţi, după reprimarea violentă a manifestanţilor sâmbătă, în Piaţa Independenţei din Kiev.
Citeşte şi:UE condamnă violenţele Guvernului de la Kiev
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a renunţat săptămâna trecută la negocierile Ucrainei în vederea semnării unui acord de asociere cu UE. Această decizie a condus la organizarea unor manifestaţii proeuropene în mai multe oraşe din Ucraina.
Forţe speciale ale Ministerului ucrainean de Interne au fost trimise la Kiev pentru a garanta securitatea în timpul manifestaţiilor.
Potrivit comandantului forţelor speciale din Crimeea, Nicolai Balan, duminică şi marţi, la Kiev au fost trimişi militari din localităţile Simferopol şi Krasnokamenka.
Citeşte şi:Ucraina. Opoziţia pro-europeană, decisă să înlăture puterea, autorităţile reprimă cu brutalitate amplele mişcări protestatare Nouă persoane