Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât cântăreşte un kilogram? Oamenii de ştiinţă caută încă un răspuns

Publicat in Gandul, luni 24 ianuarie 2011 ·

"Cât cântăreşte un kilogram?" - deşi întrebarea pare stupidă, oamenii de ştiinţă caută încă un răspuns şi vor dezbate această temă luni, la sediul prestigioasei Royal Society din Londra, în speranţa că vor găsi o valoare constantă pentru kilogram, independentă de orice obiect fizic, informează AFP.

Din 1889, greutatea kilogramului se stabileşte cu ajutorul unui cilindru compus din 90% platină şi 10% iridiu, fabricat la Londra în 1879 şi păstrat sub un clopot de sticlă la Bureau International des Poids et Mesures (Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi) din apropiere de Paris.

Însă, potrivit măsurătorilor efectuate în ultimii 100 de ani, kilogramul a "slăbit". Masa lui s-a schimbat cu echivalentul unui fir de nisip cu diametrul de 0,4 milimetri.

Suficient pentru ca oamenii de ştiinţă din lumea întreagă să caute o nouă definiţie a kilogramului, care să elimine orice legătură a acestuia cu obiectele fizice, aşa cum au făcut cu metrul, definit de acum înainte cu ajutorul vitezei luminii.

Obiectivul principal al savanţilor este de a defini toate unităţile de bază - masă, distanţă, timp etc. - cu ajutorul unor valori stabile şi universale.

Pentru kilogram, ei sugerează să se utilizeze constanta lui Plank, o valoare care şi-a primit numele de la Max Planck, considerat "părintele" fizicii cuantice. Complexă pentru neofiţi, constanta lui Plank este notată cu "h" şi este definită cu ajutorul unei formule fixe.

Rămâne de definit felul în care bunul şi bătrânul kilogram va fi asociat cu constanta lui Plank. Pentru aceasta, în laboratoare din lume întreagă au fost efectuate diverse experimente ştiinţifice. Savanţii au folosit balanţa Watt, un aparat ce permite convertirea energiei mecanice în energie electrică şi invers.

"Experimentele noastre avansează, însă este prea devreme pentru a impune o nouă definiţie a kilogramului", a declarat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 59 minute
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°